Locuiesc la etajul 9. Există un singur lift. Așa că, în fiecare dimineață, în timp ce așteptam liftul, îl țineam în brațe pe fiul meu de 5 ani, uitându-mă la picturile de pe pereții clădirii. Întrucât liftul avea nevoie de destul de mult timp pentru a ajunge la noi, am început să inventez povești bazate pe imaginile pe care le aveam la îndemână. Un tablou, în special, ne atrăgea atenția în fiecare zi: o scenă de iarnă, cu o sanie, o casă îngropată în zăpadă, toate văzute de la distanță. Am adăugat imediat lupi în poveste, înconjurând casa, ceea ce a transformat poveștile noastre de zi cu zi într-un han. Era aceeași poveste în fiecare dimineață.
Cu timpul, am început să plecăm mai devreme pentru a pătrunde mai adânc în tablou. O mamă și o fetiță au apărut în tablou (în povestea noastră) și, pentru că tensiunea dintre lupi, mama și copilul era atât de intensă, am început să continuăm povestea la culcare. Dar la ora de culcare, somnul venea destul de greu, așa că trebuiau adăugate noi incidente. Și au apărut. În primul rând, am adaptat povestea lui Cosette din „Les Miserables”. Așa cum Aleksei Tolstoi l-a adaptat pe Pinocchio și a creat un nou personaj, Buratino, cu aventuri noi, originale, Cosette din povestea noastră s-a distanțat de Victor Hugo și a luat o nouă formă. Cosette fusese una dintre poveștile care mă emoționaseră în copilărie, alături de „Cuore, inimă de copil”.
Mai ales episodul în care Jean Valjean vine și o salvează de la han, unde suportă numeroase umilințe. Astfel, întregul han din tablou a devenit decorul perfect pentru aventurile fantastice ale lui Cosette. Un șoricel a devenit tovarășul ei pentru a-i ușura munca și singurătatea. Apa hanului este scoasă dintr-o fântână pe care lupii o înconjoară în permanență. Jean Valjean are o soție pe nume Umbra. Noapte de noapte, câte o cărămidă a fost adăugată prin imaginație sau prin adaptarea unor povești reale pe care le auzisem în diferite momente ale vieții.
Recent, povestea a primit finanțare, iar Cosette, sub forma unui scurtmetraj animat, va apărea curând pe ecrane. – Radu Nicolae, regizor și producător de filme de animație
Tabloul, o scenă de iarnă cu o sanie și o casă îngropată în zăpadă, a fost locul unde au prins viață personaje și întâmplări. Lupii, mama și copilul, au fost protagoniștii unei epopei cotidiene, iar tensiunea dintre ei a inspirat povești care nu se opreau la așteptarea liftului, ci continua la culcare, adăugând noi incidente și personaje.
Acest tablou devine mai mult decât o simplă reprezentare vizuală; este o poartă către lumi paralele și povești interminabile, capturând spiritul creativ și explorator al unei familii care a transformat așteptarea zilnică într-o călătorie imaginară unică. Inspirat de această scenă de iarnă, părintele și fiul său au descoperit că în căutarea inspirației, orice imagine poate deveni un izvor nesecat de povești și imaginație. – Mirona Radu, curator