În februarie 2013, un prieten a fost angajat de Media Pro Pictures să învețe un actor să mimeze vioara pentru rolul principal dintr-un film și mi-a cerut ajutorul pentru a-i împrumuta instrumentul pentru acest rol.
La acea vreme, terminasem de lucrat cu o companie de producție TV și doream să mă întorc în acest domeniu în mod profesionist.
Cum negocierea cu producătorii privind comisionul de folosire a viorii s-a lovit de o primă barieră, aceea a presupusei lipse de buget, am propus să fiu acceptat ca voluntar în proiect, în schimbul acestui împrumut de recuzită.
Spre bucuria mea, schimbul a fost primit cu entuziasm și astfel, vioara și-a jucat micul rol interpretat firesc de Dragoș Bucur în filmul „Dragostea e o poveste”, în regia Cristinei Iacob.
La fel ca și titlul, așa a început scurta, dar intensa mea poveste de dragoste cu producția de film și câteva colaborări, cu siguranță mai productive decât comanda inițială, cu oameni a căror amintire îmi este dragă în suflet: Cristina Iacob, Titi Radoaie, Radu Vaida Muntean, Andreea de Hillerin și, mai ales, regretatul Călin Papură.
Vioara a fost, în mod natural, prima alegere pentru mine. În calitate de compozitor și muzician, nu pot avea decât o viziune curioasă, dar și critică, asupra secvențelor de film care implică instrumente muzicale și utilizarea acestora. Sunt atentă la pozițiile corecte, la muzica interpretată, la abordarea generală atât în poveste, cât și în utilizarea concretă a obiectului. În era noastră digitală, un instrument muzical este legat strict de lumea „analogică”, transportându-ne astfel imediat într-o altă dimensiune, patrimoniul cultural care îl înconjoară – material și imaterial – fiind evident și atașant. Aducerea viorii în cadrul expozițieie oferă privitorului posibilitatea de a face conexiuni sonore, mentale și sufletești cu ambele arte. – Sabina Ulubeanu, curator